Marko Dugandzic, contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena: „Nu-mi vine să cred că la prima ligă sunt astfel de terenuri!”

Marko Dugandzic, contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena: „Nu-mi vine să cred că la prima ligă sunt astfel de terenuri!”
  • Publicat:

Marko Dugandzic, atacantul lui Rapid, a fost contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena la partida disputată împotriva lui U Cluj.

Marko Dugandzic, atacantul lui Rapid, a fost contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena

Croatul susține că este inadmisibil ca la prima ligă să existe asemenea terenuri și e mulțumit de punctul pe care el și colegii săi au reușit să îl obțină.

„A fost un rezultat așteptat pe acest teren, nu-mi vine să cred că în prima ligă avem astfel de terenuri. Astea sunt condițiile, cred că un punct e bun! Avem două meciuri acasă, aici a fost cam mult noroi.

Ne apărăm ca o echipă, nu putem să atacăm mereu, să avem mereu șanse. Așa a fost meciul de astăzi, unul de luptă. O să luăm punctul și mergem mai departe. Putem să fim mulțumiți, suntem mai aproape de play-off. Nu am primit gol, nu am fost învinși, cred că e bine”, a spus Marko Dugandzic.

Ștefan Pănoiu a avut cuvinte dure la adresa gazonului și a precizat că jucătorii lui U Cluj au fost obișnuiți cu terenul.

„Am avut două trei ocazii destul de bune, pe un teren jalnic. E corect rezultatul de egalitate. Nu avem ce să facem, dacă a trebuit să jucăm aici, ne facem treaba și încercăm să scoatem ce e mai bun.

Nu a fost vorba de un respect al adversarului. Nu puteam să facem un joc de pase bun, ei sunt obișnuiți cu terenul și le-a fost mai ușor să se exprime. Este un punct câștigat, rezultatul este echitabil”, a spus Ștefan Pănoiu.

U Cluj, privată de un penalty!

Pe parcursul reprizei secunde, U Cluj a fost privată de un penalty, iar Marius Avram a dezvăluit că penalty-ul a fost unul cât se poate de clar.

„Este una dintre cele mai clare lovituri de la 11 metri nedate de când avem sistemul VAR! Cei din cabina VAR, ca să intervină, trebuie să fie ceva clar. Fundașul încearcă să joace mingea, nu poate să controleze mișcarea, iar cu piciorul din spate îl ia cu fulgi cu tot pe atacantul lui U Cluj! Este un fault evident. Prin decizia pe care a luat-o arbitrul, nu a luat în calcul în niciun moment ca jucătorul să nu joace mingea. La genul acesta de fază, chiar dacă fundașul atingea un pic mingea, este un fault evident. Faptul că el a atins mingea nu ar fi anulat acest fault evident. 

M-a surprins că analiza a fost foarte rapidă! Piciorul stâng îi pune piedică adversarului în mod clar! Am tot încercat să le găsesc o scuză, ori sunt prieteni (n.r. – arbitrii), dar eu le-am mai spus, își fac rău singuri dacă nu se ajută! A interveni din camera VAR înseamnă a-l ajuta pe colegul tău, nu a-l îngropa. Aici trebuia să se intervină evident. Îi pune piciorul într-un mod nenatural. Aici este lupta pentru minge, întinde piciorul la minge, apoi este luat de către adversar. VAR-ul trebuia să intervină”, a spus Marius Avram, la Digi Sport.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×